Monografia pompierilor voluntari din Banat, jud. Timiș

Puține instituții create de om exprimă atât de intens iubirea aproapelui și bucuria sacrificiului precum a pompierilor voluntari. Serviciile oferite de pompierii voluntari pentru binele publicului, pentru siguranța vieții și bunurilor concetățenilor nu pot fi obținute nici cu bani, nici cu promisiuni aurite. Credinciosul jurământului dat, pompierului trebuie să fie gata zi și noapte , pe orice vreme, să se prezinte cât mai repede la locul incendiului și să participe în fapt la operațiunile de salvare cu riscul de a-și pierde sănătatea, ba chiar și viața. De la cine putem cere și plătim o asemenea prestație care îngheață mâinile pompierilor în nopțile de iarnă le udă și le distruge hainele, le răpește respirația în jarul fierbinte? Care lucrător ar accepta o asemenea sarcină? Doar iubirea aproapelui poate să o facă.

1.Istoric prevenire incendii Banat

2.Procesul făuririi şi dezvoltării pompierilor civili(1799 – 1936)

3.Pompieri voluntari din Timișoara

3.1.Primele formațiuni de pompieri voluntari din Timișoara

3.2..Asociația pompierilor voluntari din Timișoara (1877–1936)

 4.Primele formațiuni de pompieri voluntari din jud. Timiș

5.Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din jud. Timiș care s-au evidențiate la concursurile naționale și Olimpiada Pompierilor

6.Proiecte U.E. pentru pregătirea și dotarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență

7.Steagul formației de pompieri voluntari din com. Tormac

1.Istoric prevenire incendii Banat

Pericolul incendiilor în Timișoara a crescut considerabil în perioada ocupației otomane, când, după informațiile cronicarilor vremii, marea majoritate a clădirilor erau construite din lemn. Cum au arătat casele în oraș și în suburbiile aglomerate ne informează Evlia Celebi, dar mai relevantă ni se pare o relatare apărută la Augsburg în anul 1716, unde, referitor la clădirile de lemn din Timișoara, s-a menționat că „însăși casa pașei din cetate nu este mai bună decât casa unui cetățean obișnuit dintr-o localitate din Germania”.
În primele luni după ocuparea orașului de către Habsburgi, problemele legate de combaterea incendiilor a fost asigurată de militari. Datoria militarilor în această direcție a fost reglementată prin instrucțiunile (Feuerordnung) emise de generalul Franz Paul Wallis (1678–1737), comandantul garnizoanei între 1716–1729, instrucțiuni intrate în vigoare deja în luna noiembrie a anului 1766.

Imediat după constituirea conducerii civile a orașului, la data de 1 ianuarie 1718, atribuțiile pompierești, ca și cele de ordine interioară, au intrat în competența magistraturii civile, aflată la rândul ei sub supravegherea Administrației Banatului, care a ordonat ca pentru combaterea incendiilor fiecare cetățean să țină în casa lui o scară și un butoi cu apă, la acea vreme comandant militar al Banatului și  președintele al administrației imperiale a Banatului era generalul – conte Mercy De altfel, una dintre primele prevederi ale magistraturii a fost demolarea hornurilor de lemn și de lut ale caselor vechi și înlocuirea lor cu hornuri construite din cărămidă și piatră(vezi nota 2, pag.308-309).

La sfârșitul anului 1718 în Timișoara apare un ordin de incendiu. Acesta prevedea „Când acesta arde în Cetate focul va fi semnalat cu un steag roșu, iar când arde în Palanca Mare sau Palanca Mică cu un steag verde, noaptea se va așeza o lanternă în partea care arde focul…Comandantul pieței controlează toate forțele de pe cal…Măcelarii trebuie să aibă cel puțin două piei înmuiate….Comercianții și birturile trebuie să aibă mereu butoaie cu apă la dispoziție, pe care să le ducă imediat la foc; pentru primul butoi de apă care se aduce se plăteau doi ducați, la fiecare casă se vor ține butoaie și găleți cu apă, toate acestea vor fi controlate de două ori pe săptămână de polițistul orașului…(Josef Geml Monographie…, p.45)”(vezi nota 6);

Cât de importantă a fost combaterea incendiilor încă din primii ani de după 1716 ne arată și prezența cultului protectorului pompierilor, al Sfântului Florian, sărbătorit anual în 4 august prin procesiunile solemne ținute în Palanca Mică. În cazurile de excepție, cum a fost și incendiul din noaptea de 14 octombrie 1723, care a periclitat și casa generalului Wallis, ajutorul ceresc a fost invocat personal de superiorul iezuiților, care s-a rugat cu crucea în mână pentru stingerea incendiului. (Vezi Nota 2, pag. 308-309);

În anul 1739, Administrația Banatului a reînnoit cererea adresată conducerii orașului ca în fiecare casă să fie păstrat permanent un vas cu apă pentru stingerea incendiilor. Chiar dacă informațiile păstrate nu ne confirmă direct existența unei astfel de formațiuni, o consemnare din anul 1727 vorbește despre văduva unui pompier (Feuerwerkerin) din Timișoara.

În ciuda măsurilor luate după 1717, se pare că inițiativele conducerii orașului nu au fost suficiente pentru organizarea eficientă a combaterii și preîntâmpinării incendiilor. În acest sens trebuie interpretat raportul din anul 1734 al generalului comandant al Banatului (între anii 1734–1738), baron Johann Andreas Hamilton (1679–1738), care sublinia necesitatea elaborării unui regulament pentru preîntâmpinarea și combaterea incendiilor.
Observațiile critice ale lui Hamilton au stat la baza elaborării Regulamentului din anul 1755 pentru organizarea orașului (Policey Ordnung), care, prin cele 27 de puncte reglementa viața localității. Punctul 22 al Regulamentului se referea la combaterea incendiilor, cerându-se construirea unei clădiri separate, din materiale solide, pentru păstrarea obiectelor (precum scări, vase etc.) și a mașinilor necesare combaterii incendiilor (Wasser Maschinen). Aceste rechizite trebuiau să fie păstrate permanent în căruțe speciale, care în cazul incendiilor să fie deplasate la locul acestora. Punctul 23 preciza că semnalarea incendiilor cade în sarcina paznicilor de noapte de la primăria orașului, iar punctul 24 a prevăzut că o comisie specială (Feuer Comission) va controla anual de două ori atât sursele de incendii, precum și starea rechizitelor și a rezervoarelor de apă prevăzute pentru combaterea incendiilor (Vezi Nota 2, pag.308-309);

2.Procesul făuririi şi dezvoltării pompierilor civili(1799 – 1936)

Primul înscris cu tematica de prevenire și stingere a incendiilor din Timișoara figurează din 31 martie 1774 elaborat de Administrația Banatului. Acest Regulament pentru pompieri cuprindea 67 de puncte cu măsuri de prevenire a incendiilor specifice Timișoarei și cu prevederi privind organizarea stingerii incendiului de către cetățenii dar și meșteșugarii din oraș. Greutățile cele mai mare de stingere a incendiilor erau legate de distanțele mari dintre Cetate, Fabric, Iosefin și Elisabetin. În regulament erau sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor ordonate, chiar și pedepse corporale sau cu amendă pentru cei care refuzau să participe la stingerea incendiilor(vezi nota 2, pag.309 și nota 7).

În anul 1801, magistratul orașului Timișoara a dat o dispoziție scrisă prin care obliga toți cetățenii:

– să respecte și să ia toate măsurile împotriva focului;

– să repare și să întrețină în stare bună toate fântânile, fiind interzisă neglijarea acestora.

În anul 1813 este elaborat un document în care se face descrierea și modul de folosire a stingătoarelor, instrument folosit pentru stingerea incendiilor în gospodării.

Prima etapa, delimitată până la înfiinţarea instituţiei pompierilor şi a poliţiei de incendiu în 1866, se caracterizează prin lipsa organizării serviciului de pompieri, a unor oameni anume pregătiţi pentru lupta cu focul, şi prin existenţa unui inventar pompieristic redus şi prost întreţinut, care de cele mai multe ori se dovedea a fi ineficient

La 9 martie 1866 a fost constituită o comisie specială de către primarul oraşului Timişoara, pentru a verifica „măsurile de prevenire a incendiilor ce au fost luate la Teatrul Municipal din Timişoara avându-se în vedere rapoartele şi denunţurile privind nerespectarea indicaţiilor date”.

3.Pompieri voluntari din Timișoara

3.1.Primele formațiuni de pompieri voluntari din Timișoara

La 9 februarie 1834, în contractul de arendare a clădirii teatrului din Timișoara și a sălii de bal, s-a prevăzut o lista cu măsuri sumare de evitare a incendiilor: „avându-se în vedere că logiile Teatrului municipal din Timișoara reprezintă un adevărat pericol pentru foc, se vor desființa logiile, în cazul izbucnirii unui foc s-ar produce pagube mari”.

 Dr. Károly Küttel

A doua etapa în 22 august 1869 au fost înființate primele unități de pompieri voluntari din Timișoara în cartierele Fabric, Iosefin , Cetate  și  (vezi nota 2, pag.310, nota 6, p.33) sub conducerea dr. Károly Küttel (1818 – 1875), fost primar al Timişoarei între anii 1859-1861 şi 1867-1872, iar în anul 1893 se înființează și cea de a patra Brigadă în cartierul Mehala.

Remizele de pompieri voluntari din Timișoara din fiecare cartier erau sprijinite de armată, poliţie şi primărie. În timp, remizele se deosebesc de la cartier la cartier, după uniformă, după drapel, după sărbătoarea sfântului protector, după amploarea şi data balului anual (vezi nota 5, pag.30).

La conducerea fiecărei brigăzi se afla un director general (care era și comandant), adjunctul directorului general (locțiitor al comandantului), un alt adjunct care se ocupa de instruire, secretarul formației, casierul, medici și avocați. Existau și un fel de subunități: grupa ce executa mânuirea uneltelor pentru demolări, grupa pentru salvarea oamenilor și grupa pentru salvarea bunurilor.

Această etapă din anul 1869 este caracterizată prin organizarea serviciului de pompieri cu oameni bine pregătiţi teoretic şi practic, prin întocmirea unor regulamente şi instrucţiuni de serviciu, prin înzestrarea cu echipament şi aparate eficace pentru stingerea incendiilor. Sunt cumpărate materiale destinate stingerii incendiilor.

La 24 august 1870 apare un statut cu obligații pompieristice pentru poliție, în care se interzicea depozitarea lemnelor și a paielor în poduri, trecerea străzilor cu facle, aprinderea țigărilor în incinta teatrului, pârlitul porcilor, aprinderea focurilor de paie și iarbă uscată, lăsarea lumânărilor aprinse în case.

În anul 1877 cele trei corpuri au fost reorganizate și au fost numite în ordinea înființării lor Fabric I, Iosefin II și Cetate III, astfel încât activitatea lor se putea coordona mai bine. Fiecare dintre ele erau instituții independente se autofinanțau, nu erau legate între ele decât prin faptul că au același semnalizare pentru foc, iar primarul în funcție este președintele lor din oficiu.

Deoarece în cazul unor incendii mari trebuia să participe toate cele trei comandamentele împreună au fost legate prin telegraf pentru a putea comunice între ele. După introducerea telefoniei punctele de pază ale celor trei corpuri au fost prevăzute cu linii telefonice proprii( vezi nota 8, p.365-366). De remarcat faptul că fiecare remiză avea pază permanente, corpurile au fost înzestrate cu instrumente de stingere standardizate, iar instruirea pompierilor a fost executată după aceleași metode (vezi nota 2, pag.310).

O altă necesitate a fost procurarea de rechizite adecvate și în special cisterne și furtunuri, trebuia rezolvată problema animalelor de tracțiune în permanență la dispoziție, scările mobile mari și instruirea personalului. Deoarece trebuia organizat și serviciu de pază fiecare comandant și-a construit un turn propriu cu magazie de rechizite, punct de pază, remiză pentru cai, etc.

Toate aceste amenajări și angajarea de personal permanent plătit au constituit mari cheltuieli, orașul contribuind la acoperirea acestora cu o subvenție anuală de aproximativ 6000 coroane, de asemenea au fost organizate baluri și alte manifestări pentru străngerea de fonduri( vezi nota 8, p. 366).

3.1.1.Pompierii voluntari din Fabric

Primele informații despre activitatea unui corp separat al pompierilor voluntari din cartierul Fabric le avem din timpul asediului Cetății Timișoara, în primăvara și vara anului 1849, când un grup de cetățeni, la inițiativa profesorului de desen Henrik Dunaiszky (1811–1875), a organizat un corp de pompieri în Fabric, care a jucat un rol important în stingerea incendiilor provocate de artileriile austriece și maghiare (vezi nota 3, pag.310).

Cazarma pompieri din Fabric 1900

Primul statut al pompierilor voluntari din Timișoara-Fabric, având la origine o formațiune mai veche care a aparținut orașului Timișoara, a fost elaborat în 1867 și aprobat de organele competente la data de 22 august 1868 (vezi nota 2, pag.313).

Primii comandanți ai formațiunii nou create au fost: Martin Suchan (1817–1898), George Kis, iar din anul 1880, Lorenz Varga.

Prima intervenție mai mare, „botezul formațiunii”, a avut loc la incendiul care în anul 1868 a mistuit Moara Sänger din Fabric.

În anul 1873 asociația pompierilor din Fabric avea 230 de membri, din care 104 activi. Grupul din Fabric a deținut o avere de 30.000 de forinţi, din care în anii următori a investit 13.000 de forinţi în achiziționarea rechizitelor moderne. Prima reorganizare a corpului a avut loc în anul 1873, a doua în anul 1878, când a fost introdus serviciul de noapte permanent și a fost dat în folosință primul sediu cu turn de observație al
pompierilor din Timișoara-Fabric(vezi nota 2, pag.311).

Din relatările secretarului Johann Graf reiese că pompierii din Fabric au avut deja în anul 1873 un drapel propriu, a cărei patroană în anul 1894 a fost soția comandantului, doamna Éva Forgács. Imaginea drapelului amintit s-a păstrat pe o diplomă de onoare a pompierilor voluntari din Fabric, acordată cetățeanului Johann Schlichting în anul 1871. Acest document păstrează imaginea sigiliului, precum și a drapelului pompierilor voluntari din Fabric, care a fost decorat cu imaginea Sf. Florian. Conform tradițiilor democratice ale orașului din a doua jumătate a secolului al XIX- lea, drapelul a purtat lozinca pompierilor în patru limbi: Unul pentru toţi și toți pentru unul.
În 5 mai 1878, în prezența primarului János Török , a fost inaugurat Turnul Pompierilor din Fabric, având patru etaje în corpul central și două în cele laterale. Clădirea s-a aflat în Piața Rozelor de atunci (Rózsa-tér, Rosenplatz – azi str. Aurel Vlaicu), denumită după restaurantul La cele trei roze, care domina piața.

La serbările din anul 1894 în Fabric au fost prezente formațiuni ale pompierilor voluntari din Mehala, Giarmata, Budapesta, Szabadka, Grabaț, Recaș, Arad, Vinga, Vârșeț și Lugoj, dar din cauza neînțelegerilor locale, corpurile din Cetate și din Iosefin au boicotat festivitățile. Cu această ocazie au fost distinși veteranii: Lorenz Varga, Donat Papp, F. Sussnetter, Franz Schneider, Ludwig Schmalbach, Johann Adami, Josef Kánya, F. Romanov, Johann Szarka, George Ungureanu și Alexander Demeter(vezi nota 2, pag.311).

Organigrama pompierilor voluntari era formată din: comandant, adjunct, secretar, comisar care era judecător funciar, responsabil cu înzestrarea tehnică, mânuitorii de furtunuri, purtător de drapel, medici, comandanți ai căruțelor cu pompe și comandanți de grupe(vezi nota 2, pag. 311).

3.1.2.Pompierii voluntari din Cetate

Foto – Cazarma pompieri Cetate

Corpul pompierilor voluntari, ca al treilea corp de pe teritoriul orașului Timișoara, a fost înființat în anul 1873. Între 1873–1875 sediul corpului, deja cu pază de noapte, s-a aflat în magazinul comerciantului Friedrich Szabady, care a deținut și conducerea corpului. Între 1875–1895 sediul pompierilor voluntari din Cetate s-a aflat în clădirea Primăriei.  După incendiul Teatrului din noaptea de 30 aprilie 1880, din inițiativa primarului Telpisz Carol și a comandantului corpului militar din Banat, Johann Baptist von Waldstätten (1883–1914), a fost asigurată construirea noului sediului. Acest sediu, clădit pentru suma de 36.000 de forinţi pe strada Wallstrasse (azi Piața Oituz), a fost inagurat în anul 1896.

La serbarea din 20 august 1898, la aniversarea celor 25 de ani de activitate a pompierilor voluntari din Cetate, corpul a primit un drapel nou, păstrat și azi în colecția Muzeului Naţional al Banatului. În relatarea apărută în Temesvarer Zeitung se găsește și o scurtă prezentare a istoriei pompierilor. Accentul principal al articolului a căzut pe o prezentare nominală a primei generații, după cum urmează:
– comandant Friedrich Szabady;
– comandant-adjunct Sigmund Kisfaludy;
– locțiitor adjunct Kasa Ignatz;
– casier Gustav Janky;
– secretar Michael Krisch;
– responsabili cu înzestrarea tehnică: Karl Rasztoczy, Karl Roth, Karl Gustav Förck și J. R. Stampa.

În luna mai a anului 1923 pompierii voluntari din Cetate au sărbătorit 50 de ani de activitate depusă în slujba societății. Serbările s-au desfășurat în sediul pompierilor din str. Oituz, în prezența prefectului dr. Iulius Costea, a comandantului garnizoanei militare generalul Constantin Găvenescu și a primarului dr. Lucian Georgevici. În anul 1923 funcția de președinte al pompierilor voluntari din Cetate a fost deținută de inginerul Stan Vidrighin (vezi nota 2, pag.311-312).

Drapelul Pompierilor Timișoara (vezi nota 4,p. 128-129)

Pompierii aveau drapel iar pe el era aplicat un medalion reprezentând pe Sf. Florian care era patronul pompierilor.

 Foto: Drapelul Pompierilor din Cetate 1898

Erau prevăzute controale ale hornarilor și se verifica dotarea atelierelor de meseriași cu pompe, butoaie de apă, scări, găleți și căngi, neparticiparea cetățenilor la stingerea incendiilor fiind sancționată cu amenzi.

In anul 1890 apare un nou regulament al pompierilor la Timişoara prin care se impunea fiecărui  proprietar de casă obligaţia:
– de a avea grijă de curățirea coșurilor;
– să observe noaptea cu cea mai mare precauțiune, pentru a preîntâmpina izbucnirea incendiilor;
– toate clădirile, primăriile, mănăstirile vor fi controlate, cameră după cameră, scara, prin angajații lor;
– în grajduri şi la locul de depozitare a fânului şi paielor nu este permis să se umble cu felinare şi lumânări iar cei prinşi vor fi arestaţi şi aspru pedepsiţi;
– proprietarii de bunuri, hoteluri, persoanele care se ocupă cu închirierea camerelor sunt obligaţi să facă cunoscut străinilor acest regulament;
– maiştrii hornari sunt obligaţi să comunice în scris la politie, coșurile defecte în termen de 4 săptămâni de la publicarea regulamentului;
– olarii şi calfele de olari nu au voie să construiască sobe şi burlane şi nici tinichigii, dacă proprietarul nu prezintă autorizația din care să arate că coșul a fost curățat;
– rachetele, focurile de artificii sunt interzise în oraş precum şi în incinta cetăţii;
– tragerea cu arma, focul de artificii fiind interzise în oraş, pe străzi, în pieţe, organele politiei şi a primăriei vor aresta persoanele care încalcă regulamentul, fiind pedepsiți corporal sau amendați;
– în fabricile de bere sau rachiu sa fie pregătita suficienta apă şi o pompă;
– meseriașilor le este interzis să depoziteze o cantitate de lemne în oraş, mai mare decât necesarul pe maximum 6 luni.
– dotarea locuinţelor cu mijloace de stingere se făcea astfel: (o casa mare: 6 găleţi din piele, 2 butoaie cu apă, 2 scări, 2 târnăcoape şi un topor.) la celelalte case dotarea era diferită după cum casa era mica sau mijlocie.
– toţi birjarii, căruţaşii, măcelarii şi brutarii erau obligaţi să pună la dispoziţia autorităţilor caii, căruţele, trasurile, iar primarul, magistratul, comisarul de politie, hornarii, dulgherii, erau obligaţi să participe la stingerea incendiilor din oraş şi suburbii.
– hoţii care furau găleţi sau alte unelte pentru stins focul, erau supuşi împreuna cu persoanele care ascundeau astfel de lucruri unor pedepse corporale sau amendaţi şi alte măsuri.

3.1.3.Corpul pompierilor voluntari din Iosefin a fost înființat la 5.10.1868 sub conducerea directorului Anton Band.

Aceasta avea rezultate foarte bune, ca urmare în 1904 primăria a hotărât construirea unei cazărmi noi în cartierul Josefin (pe actualul Bulevard 6 Martie) alături de vechea remiză. Construcția a început în luna iulie 1905 și a costat în jur de 84 000 de coroane (echivalent 25 kg aur).

Pompierii civili din cartierul Josefin deserveau şi populaţia din cartierul învecinat, Elisabetin. La parterul clădirii erau remizele trăsurilor-cisternă şi cele patru grajduri pentru cai, construite pe cheltuiala comuni- tăţii din cele două cartiere deservite. În timp, remiza pompierilor din Josefstadt s-a transformat în cazar-mă, iar pompierii voluntari (civili) au fost înlocuiţi cu pompieri militari, căruţele cu maşini, moment în care se fac şi anumite modificări în structura clădirii ridicată în urmă cu peste o sută de ani(vezi nota 5, pag. 30).

Datorită perseverenței lui Novotny, cu o investiție de 34.000 de coroane a fost construit în anul 1905 primul sediu modern al pompierilor din Timișoara, sediul actual al pompierilor militari. În grajdul cu o capacitate de 40 de cai, construit cu această ocazie, puteau fi ținuţi și caii particularilor, cu condiția ca în caz de incendiu și caii acestora să poată fi înhămaţi de pompieri. (vezi nota 2, pag.311).

Cazarma pompieri Iosefin
 Foto: cazarma pompierilor Iosefin 1912

1 iunie 1906 a fost inaugurată clădirea pompierilor, care este în funcțiune și astăzi, are un corp principal și corpuri laterale. La parter se aflau remizele trăsurilor și pentru cai. La primul etaj se găseau încăperile comandantului, cele pentru odihnă și sala de așteptare a pompierilor, iar la al doilea diferite depozite și un rezervor cu apă pentru umplerea cisternelor. Turnul de veghe domina cartierul și întreaga zonă de vest a orașului. Corpul pompierilor voluntari a funcționat puțin și după vechiul statul până în anul 1919 .

La 24 noiembrie 1874 formaţiile civile de pompieri din Timişoara primesc în dotare materiale pentru stingere (furtuni, ţevi de cupru, racorduri olandeze cu filet, distribuitoare, sacale, pompe manuale, cărucioare mari şi mici, scări), astfel:
– membrii activi (putând fi admişi „fiecare bărbat cinstit şi cumsecade de la 18 ani împliniţi, dacă nu are defect trupesc”);
– membrii onorifici (cei care îşi câştigau merite importante faţă de instituţia pompierilor în general sau faţă de reuniune în special);
Membrii activi se împărţeau în: urcători, mânuitori ai pompelor şi ai furtunelor, salvatori şi menţinători ai ordinii.

3.2.Asociația pompierilor voluntari din Timișoara (1877–1936)
În anul 1877 cele trei formațiuni ale pompierilor voluntari au fost unite sub denumirea de Pompieri Voluntari Timisoara (Temesvarer Freiwillige Feuerwehr). Cele trei corpuri şi-au păstrat în continuare comanda proprie: Corpul I din Fabric a rămas sub comanda lui Lorenz Varga, Corpul II din Iosefin a rămas sub comanda lui Josef Novotny, iar Corpul III din Cetate a rămas sub comanda lui Eduard Hermann(Vezi Nota 2, pag.312).

Foto – Investiții executate de primărie 1920 -1943(Vezi Nota 1, pag.131)

La 2 noiembrie 1920 a ars teatrul comunal, iar în ziua următoare atelierul societății Tramvaiele Comunale Timișoara. Aceste incendii au arătat că serviciul de pompieri era depășit. Deși primăria a suplimentat corpul pompierilor voluntari cu 40 de pompieri permanenți, de meserie, plătiți, echipați și înzestrați de către aceasta, totuși, în 1928  s-a hotărât renunțarea la pompierii voluntari, corpul de pompieri urmând să fie format exclusiv din pompieri de meserie, înzestrat corespunzător. În urma solicitării făcute de primărie către Ministerul Afacerilor Interne a fost aprobat noua organigramă, s-au prevăzut sume pentru funcționarea acestuia, după care s-a organizat Serviciul Pompierilor, având în compunere 80 pompieri și 2 ofițeri (vezi nota 1).

Începând cu anul 1923, într-o serie de orașe din țară, se înființează secții de pompieri militari și, totodată, Comandamentul Pompierilor Militari.

Prin înaltul Decret Regal nr. 815 din 3 aprilie 1936 a fost promulgată „Legea nr. 815 din 3 aprilie 1936 pentru organizarea pompierilor” care includea pompieri militari și rurali, publicata in Monitorul Oficial nr.80/04.04.1936,  prevedea: „… prevenirea si combaterea sinistrelor precum si executarea masurilor impuse pompierilor  prin  Regulamentul Apărării Pasive, au fost încredinţate, pe tot cuprinsul țării,  Corpului de Pompieri Militari”.

În baza legii în anul 1936 Ministerul Afacerilor Interne a dispus militarizarea pompierilor în țară respectiv Timișoara. La data de 1 iunie 1936 ia ființă Compania de Pompieri Militari Timișoara cu un efectiv de: 1 căpitan, 2 ofițeri subalterni, 8 subofițeri și 80 soldați. Compania a luat în folosință cazărmile, mașinile și uneltele, care aparțineau primăriei și fuseseră folosite până atunci de pompierii primăriei (vezi nota 1). În acel moment pompierii dispuneau de 3 cazărmi: cea din Iosefin, o cazarmă în Cetate, pe amplasamentul actual al Casei Adam Müller Guttenbrunn, și una în Fabric, lângă biserica greco-catolică. Actual aceste două ultime cazărmi nu mai există.

3.3.Aniversarea comună – 110 ani de activitate a pompierilor voluntari din Timișoara – organizată în anul 1934

Serbărilor din septembrie 1934 ca un document deosebit de interesant, cu referiri asupra participării  trimișilor din 87 de formațiuni ale celor 131 existente în România. A fost probabil ultima acțiune de acest gen a pompierilor voluntari din Timișoara.
Lucrările adunării au fost deschise de primarul adjunct al orașului, Géza Löffler. Raportul despre activitatea pompierilor de la adunarea din anul precedent a fost prezentat de Ernest Heim, secretarul general al Asociației din Timișoara. Lucrările adunării au fost salutate în numele pompierilor voluntari din Banat de dr. Andreas Buchmann, din partea pompierilor militari din România de căpitanul Peteleanu din București, de secretarul asociației pompierilor voluntari din judeţul Brașov, Ernst Lutz, din Sibiu de Dimitrie Manteia, din Oradea de Aurel Sărac, din Bistrița de Karl Lasellner și din Mediaș de Fritz Binder.

Din Banat și din judeţele înconjurătoare au fost prezenți delegați ai pompierilor voluntari din: Arad, Aradul Nou, Uzinele Textile din Arad, Baia de Criș, Băile Herculane, Bencecul de Sus, Becicherecul Mic, Beșenova Nouă, Buziaș, Bacova, Bozovici, Biled, Beșenova Veche, Cenadul Mare, Cheglevici, Ciacova, Comloșul Mare, Deta, Denta, Fratelia, Gelu, Gottlob, Guttenbrunn, Gătaia, Ghiroc, Ghizela, Giarmata, Jimbolia, Jamu Mare, Lenauheim, Lugoj, Lipova, Merțișoara, Neudorf, Orțișoara, Pișchia, Periam, Haulic, Recaș, Reșița, Tăuț, Sânnicolau Mare, Sadova Veche, Frumușeni, Șagu, Sânpetru German, Sânpetru Mare, Steierdorf- Anina, Sânandrei, Teremia Mare, Topleț, Tormac, Uivar, Zăbrani și Zădăreni. Delegații din localități mai îndepărtate au venit din: Carei, Oradea, Orșova, Caransebeș, Bistrița, Brașov, Orăștie, Mediaș și Sibiu.
Din raportul lui Andreas Buchman a reieşit că autoritățile din comitat au sprijinit pe deplin atât înzestrarea formațiunilor cu tehnică modernă, cât și pregătirea profesională a unităților, inclusiv pentru combaterea pericolului gazelor de luptă în caz de război. Cu ocazia adunării, 121 de pompieri voluntari au fost distinşi pentru activitatea depusă (între 5 și 45 de ani). Printre cei distinși s-au numărat și pompieri din grupurile Timișoara IV și Timișoara V, ceea ce arată că pe lângă cele trei grupuri vechi, Fabric, Iosefin şi Cetate, au fost prezente și cele din Mehala ca grup V (figurând cu numele distinșilor Peter Petrovici, Nicolaus Neuer
și Costa Iancu) şi Freidorf ca grupul nr. IV (cu distinșii Iosef Kocsi, Iosef Walter, Peter Kayser și Franz Kayser) (vezi nota 2, pag.312-314).

3.4.Incendii mai mari semnalate de-a lungul anilor în Timișoara
În jurul anului 1824 un incendiu deosebit de puternic a distrus atelierele pentru confecționarea lumânărilor, aflate în proprietatea Breslei măcelarilor, pe locul unde mai târziu va fi construit restaurantul numit La Glonţul Albastru (Zur Blaue Kugel), azi zona Küttel. Incendiul din anul 1868 a distrus clădirea morii (Sängermühle) din Fabric. Incendiul din Ungargasse, azi în zona Simion Bărnuțiu din Fabric, a distrus 48 de case. A ars magazia de fân a orașului. În anii 1880 și 1922 au avut loc incendii la Teatrul din Cetate, în 1878 și 1891 la rafinăria din Iosefin, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea, Fabrica de bere din Fabric a fost complet arsă (vezi nota 2, pag. 315).

 4.Primele formațiuni de pompieri voluntari din jud. Timiș

În Banat preocuparea comunităţilor locale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în timp util şi cu mijloace tehnice adecvate s-a manifestat încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

În mai toate comunele mari, administraţia imperială austriacă a încurajat apariţia formaţiilor civile de pompieri voluntari. Pe poarta casei voluntarului era desenată (ştanţată) pe o tăbliţă unealta cu care trebuia să se prezinte la stingerea focului: lopată, găleată, topor, scară, fie alt obiect necesar(vezi nota 5).

4a.În anul 1823 ia ființă Formația voluntară de pompieri din comuna Peciu Nou cu un efectiv de 50 de persoane, care avea în dotare 4 pompe manuale, fiecare pompă având un furtun de 20 m lungime.

 4b.În data de 22 februarie 1873, la Lugoj, Ștefan PUTNIK, secondat de un mănunchi de cetățeni fruntași, a reușit să pună bazele organizației pompierești Corpul pompierilor voluntari din Lugoj.

 În anul 1928 serviciul de incendiu din Lugoj a trecut printr-o transformare radicală, toate aparatele vechi de incendiu fiind înlocuite cu pompe motrice de autotracțiune. A fost procurată cea dintâi autocisternă cu volum de 3000 litri apă, pentru stropirea străzilor. Aceasta era prevăzută cu un dispozitiv, pentru a servi și ca pompă de incendiu, având o capacitate de livrare de 1000 litri pe minut.

4c.Formația de Pompieri Civili Deta – 1875

Cazarma pompierilor din Deta

La 8 august 1875, în localitatea Deta, s-a hotărât înființarea unei asociații sub denumirea Reuniunea pompierilor voluntari din Deta. La 30 ianuarie 1876 a avut loc adunarea constitutivă a asociației care a ales conducerea definitivă în următoarea componență:

  • un președinte de onoare – pe viață;
  • un președinte
  • comandant;
  • casier;
  • medic.

Reuniunea pompierilor voluntari din Deta avea în componență membri susținători și activi. Aceasta a păstrat această organizare până la 17 martie 1951 când a intrat în vigoare Decretul nr. 44, ocazie cu care s-a transferat la consiliul local(vezi nota 7, pag. 12-13)

4.d.Formația de Pompieri Civili Jimbolia – 1875

 În anul 1875 s-a înființat formația de pompieri din localitatea Jimbolia, care are și un muzeu ce deține obiecte și dotări specifice formațiilor voluntare de pompieri din Banat în perioada anilor 1880 – 1970, ce au aparținut Formației Civile de pompieri a orașului Jimbolia, precum și numeroase tablouri, fotografii, documente specifice, diplome și trofee obținute de pompierii voluntari la concursurile profesionale, mai multe informații aici.

Cazarma pompierilor din Jimbolia

4.e.În anul 1878, la Periam, s-a înființat o formație voluntară de pompieri, iar în anul 1900 a fost înființată Asociația de pompieri Periam.

 4.f.Formația voluntară de pompieri Recaș a luat ființă în anul 1879.Foto – Prima clădire și a doua a pompierilor voluntari din Recaș.

 După acestea, au mai urmat și alte formații de pompieri voluntari, care funcționează și în prezent în localitățile din județul Timiș. Regulamentele, statutele reuniunilor voluntare de pompieri din Timișoara și din localitățile din Banat, au evoluat având aproximativ același conținut, stipulându-se îndatoriri, drepturi și forme structurale de organizare(vezi nota 7, pag.13).

4.g.Formația de Pompieri Civili Giarmata – 1897

In anul 1764, un număr de 38 de imobile din Giarmata au fost cuprinse de flăcări distrugătoare arzând atunci si biserica veche catolica. Abia la anul 1897 (16 august) se înființează in localitate Formația de Pompieri Civili.

Foto – Pompierii voluntari din Giarmata cu steagul formație
Foto – Cazarma pompierilor din Giarmata

4.h.Formația de Pompieri Civili al comunei Giroc – 1970

 Primele informaţii despre Formaţia Civilă de Pompieri a comunei Giroc datează din 1970, când era condusă de domnul Urşica Petru. Această formaţie avea în dotare o „Pompă manuală cu balansoare”, o Hipocisternă, tuburi de absorbţie tip B, iar pentru membrii formaţiei au fost confecţionate primele uniforme, conform actelor normative în vigoare la aceea dată. Organizarea activităţii de prevenire se realiza primăvara şi toamna era formată pe grupe pentru controlul  gospodăriilor cetăţeneşti care se făceau primăvara şi toamna. Mai multe informații aici.

Alte formaţii de pompieri voluntari s-au constituit după cum urmează:

5.Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din jud. Timiș care s-au evidențiate la concursurile naționale și Olimpiada Pompierilor

Pentru pregătirea pompierilor civili se organizează anual de I.G.S.U. respectiv la nivel județean I.S.U. Timiș în colaborare cu autoritățile locale și județene concursuri profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență. De remarcat că și în județul Timiș de-a lungul timpului o serie de servicii de pompieri au obținut rezultate bune și foarte bune la acestea atât la fazele județene, zonale, naționale și internaționale(Olimpiada Pompierilor):

S.V.S.U. câștigătoare a concursurilor naționale de pompieri din România până în anul 2010
  • S.V.S.U. din com. Giroc campioană națională la concursurile profesionale ale pompierilor civili în anii 2007, 2008, 2009 , Timișoara 2010, Suceava 2012 și vicecampioană la Târgu Secuiesc, judeţul Covasna  2011.Datorită rezultatelor obținute  a fost desemnată  de a reprezenta România în anul 2013 la Olimpiada Pompierilor ( Concursul CTIF ale serviciilor de pompieri), care a avut loc în Franța în orașul Mulhouse unde a obținut medalie de bronz.
  • SVSU Jimbolia;
  • SVSU Giarmata.

6.Proiecte U.E. pentru pregătirea și dotarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență cu utilaje, autospeciale de intervenție realizate de primării în colaborare cu parteneri locali, județeni, transfrontalieri, naționali sau internaționali:

  • Primăria Jimbolia  proiect transfrontalier 2008;
  • Primăria Recaș și orașul Zagubica din Serbia – proiect transfrontalier 2019;
  • Primăria Giarmata(România) și Serbia – proiect transfrontalier 2019;
  • Primăria Ghiroda – 2019;
  • Primăria Buzias – 2019;
  • Primăria Săcălaz – proiect transfrontalier
  • Primăria Deta.

7.Steagul formației de pompieri voluntari din com. Tormac

Formaţia de Pompieri Voluntari din comuna Tormac, judeţul Timiş a fost înfiinţată în data de 26.II.1887. Despre existenţa steagului pompierilor din perioada de început nu există date. Steagul actual a fost sfinţit în data de 20.X.1912. Conform înscripţiei fundei, cu cele două panglici, patroana steagului a fost soţia baronului Géza Duka de Kádár (1866-1913), diplomat de carieră, născută Nikolics. Ea era reprezentanta unei familii înstărite din satul Cadar, judeţul Timiş, din vecinătatea comunei Tormac. Întreaga familie a baroanei a conştientizat, a apreciat şi a recunoscut activitatea şi importanţa socială a formaţiei civile de pompieri voluntari, fapt ce a determinat comandarea şi finanţarea executării acestui steag (posibil la un atelier din Timişoara sau Arad).
Membrii familiei, continuând tradiţia strămoşilor lor, au fost susţinătorii dezvoltării economice, spirituale şi culturale a populaţiei din zonă, în special din satul lor natal.

În 1801 Peter a devenit guvernatorul militar al cetăţii Timişoara. În timpul tratativelor de pace de la Austerlitz, în care era conducătorul delegaţiei militare austriece, a refuzat categoric condiţiile înjositoare oferite de Napoleon, astfel a câştigat o încredere şi mai mare din partea curţii vieneze. Începând din 1805 şi până la moartea sa din 1822 a fost guvernatorul militar al Banatului
şi proprietarul Batalionului de infanterie 39, ce făcea parte din Batalionul de grăniceri româno-ilirice din Caransebeş.

Mai multe informații despre steagul formației de pompieri voluntari din com. Tormac aici.

Note:

  1. Nicolae Ilieșiu, Timișoara: Monografie istorică, pag. 128-131
  2. Contributii la istoria pompierilor voluntari Timisoara de la începuturi până în anul 1936 Lajos Kakucs*, pag. 309-312
  3. Temesvarer Zeitung, 21 decembrie 1875 (informație amabilă Ilona Miklósik).
  4. Breslele manufacturile și dezvoltarea industrială a Banatului între anii 1717-1918, Lajos Kakucs, p. 128-129
  5. Mic atlas al jud. Timiș, caleidoscop, pag.30, Dinu Barbu
  6. Ioan Hațegan, Alexandru Cosa, Cronologia Banatului, III/1, Banatul între 1716-1735, pag.33
  7. Scurtă monografie a pompierilor din Banat, Mirel Opriș, p.12-13
  8. Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870 – 1920, p.365-367

Bibliografie:

  • Muzeul Național al Banatului. Analele Banatului, arheologie, istorie XXV, Editura Mega, Cluj-Napoca 2017, Contributii la istoria pompierilor voluntari Timisoara de la începuturi până în anul 1936, Lajos Kakucs*, pag. 309-312 , ISSN 1221- 678X
  • Nicolae Ilieșiu, Timișoara: Monografie istorică, Timișoara: Editura Planetarium, ed. a 4-a, 2012, ISBN 978-973-88331-5-9, p. 128-131
  • Ioan Hațegan, Alexandru Cosa, Cronologia Banatului, III/1, Banatul între 1716-1735, Academia Română, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, Editura Banatul Timișoara, 2018, ISBN 978-606-8395-16-7, pag.33
  • Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870 – 1920, Editura Cosmopolitan Timișoara, 2016, ISBN 978 – 973 – 8903 – 95 – 1
  • Breslele manufacturile și dezvoltarea industrială a Banatului între anii 1717-1918, Lajos Kakucs, Ed. Mirton Timișoara, p.192-195, 2008, ISBN -973-520-534-3, 978-973-520-534-8;
  • arhivelenationale.ro
  • Mic atlas al jud. Timiș, caleidoscop, pag.30, Editura Eurostampa Timișoara, Dinu Barbu, 1966, ISBN 976-606-32-0335-0
  • Gabriel Székely, Enciclopedia arhitecților din Banat, Timișoara: Ed. Eurostampa, 2018, p. 16–17, 20, 44–46,58–59, 210-212, 104–105, ISBN: 978-606-32-0588-3(proiectat László Székely)
  • Revista „Profesioniștii în situații de urgență” , nr.1 din 13.09.2008, editată la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Jud. Timiș, Scurtă monografie a pompierilor din Banat, Tipografia Balcanic Timișoara, Mirel Opriș, p.12-13
  • Mihai Opriș⁠(d), Mihai Botescu, Arhitectura istorică din Timișoara, Timișoara: Ed. Tempus, 2014, ISBN: 978-973-1958-28-6

Vezi:

Mirel Opris